Stabilirea preţurilor

Prima creaţie a ajuns deja la posesoarea ei. Sper din toată inima să-i placă. Am temerea asta cu "plăcutul" pentru că nu a fost ceva ce a văzut pe site şi a zis "asta vreau". A fost ceva la comandă şi mereu am teama ca nu cumva produsul final să nu se ridice la înălţimea aşteptărilor. Anyway, faptul că "urmele de pisică" au ajuns la gâtul proprietarei a adus în discuţie preţul. Mi-e greu să stabilesc cât să cer. A fost "cât vrei tu să dai", însă în afaceri treaba asta nu merge. Merge între prieteni. Aşa că întrebarea mea e: cum stabilesc preţul?
Am avut o discuţie pe tema asta şi cu LoryGlory şi am ajuns la concluzia că cel mai bun e un preţ de compromis. Adică un preţ situat între cât aş da eu pe o pereche de cercei/o brăţară/ un colier şi o formulă matematică de calcul. Formula ar trebui să fie o sumă de:
- preţul materialelor,
- preţul luminii, internetului, telefonului etc,
- munca depusă, calculată în lucrul cu ora,
-o marjă de profit.
Bine, la toate astea se mai adaugă şi banii pe care trebuie să-i dai statului român: pentru TVA (dacă eşti plătitor de TVA) plus impozitul de 16% (la un calcul sumar, am observat că trebuie să dau statului destul de mulţi bani, chiar dacă nu m-a ajutat, practic, cu nimic).
Mie mi-e greu să-mi evaluez munca. Cum pot să pun preţ pe originalitate, pe timpul petrecut pentru a mă gândi la un model sau altul, pe inspiraţie? Şi, în loc să stau şi să calculez cât curent consum în trei ore şi 20 de minute cât pictez bilele de ceramică sau cât cos mărgelele de nisip, nu mai bine consum timpul "croşetând" o biju? :)

P.S. Preţul primit pentru primul colier mi s-a părut a fi... huge. So, fie a plăcut foarte mult, fie Don Corleone e mână spartă! :)

Lut sau Fimo?

Cred că toţi cei care vor să înceapă să meşterească bijuterii handmade au un prim hop când îşi aleg materia primă. Să modeleze ei mărgele sau să le cumpere gata făcute? Pentru cele gata făcute, internetul e mare şi se pot găsi mărgele şi pandantive şi accesorii de toate mărimile, la bucată, la set, la kilogram, argintate, aurite, de nisip, de sticlă, de plastic. Oferta e foarte variată. Pentru cei care vor să le realizeze ei, apare o altă întrebare: lut sau argilă polimerică?

 

Lutul e mai ieftin. Eu îl cumpăr cu 18 lei kilogramul de la Fondul Plastic, în timp ce Fimo nu-mi e accesibil decât pe internet. Ştiu că în Bucureşti, Deva sau Braşov sunt şi magazine de unde se poate cumpăra argila polimerică, însă Bacăul e sărac la capitolul ăsta. Fimo, Sculpey sau Cernit sunt trei mărci de argilă polimerică şi cred că sunt cele mai des întâlnite în România, însă sunt mai scumpe ca lutul cu uscare la aer. Cred că e undeva între 6 şi 7 lei pentru 56 de grame. Banii ar putea ajunge la un echilibru între cele două părţi dacă ne gândim că pentru lut îţi mai trebuie culori (tempera sau acrilice) şi lac, în timp argila polimerică e deja colorată şi are un luciu frumos după ce e scoasă din cuptor. Ah, da, argila trebuie pusă în cuptor pentru a se întâri, la o anumită temperatură. Dar nu disperaţi dacă nu aveţi termometru la argaz. Ca să nu ardeţi piesele făcute cu atâta migală, daţi focul la minim şi lăsaţi uşa de la cuptor întredeschisă.

Din punctul meu de vedere, argila polimerică e mult mai maleabilă decât  lutul cu uscare la aer, mai uşor de manevrat dacă vreţi să faceţi şi altceva decât mărgele rotunde. În plus, nu trebuie să fiţi talentat la desen pentru a obţine lucruri spectaculoase. Probabil că, după ce voi căpăta exeprienţă, o să spun că şi din lut se pot face mult mai multe, însă, deocamdată, eu mă limitez la forme simple (sfere, pătrate) şi la pandantive cu trandafiri.
Voi ce preferaţi? Cu ce lucraţi?